Votare condidaturi

Moderator: Raiu Sergiu

Votati va rog un candidat pentru REGIUNEA NORD EST (termen vot 11 martie, ora 00.00)

IONIȚĂ ION CLAUDIU
24
67%
NICHITA CRISTINA
8
22%
VIZITEU MIHAELA DANA
4
11%
de caius - Reprezentant ONG
#67
IONIȚĂ ION CLAUDIU, membru fondator al PAPILLON CLINIQUE Bacău și vicepresedinte al ASOCIȚIEI PAPILLON CLINIQUE, Bacău. Premisa care stă la baza construcției acestei entități este «Șansa la terapie a fiecărui copil cu autism și a familiei acestuia». În cele 12 luni de activitate au beneficiat de evaluări, terapii ambulatorii și terapii intensive: evaluări 42 copii și familiile lor; terapii ambulatorii: 35 copii și familiile lor, terapii intensive: 4 copii și familiile lor. Consider că alegerea mea ca membru al Colegiului Director al Rețelei RO TSA este justificată de experiența de 17 ani în managementul, coordonarea și gestionarea activităților naționale și internaționale, experiența în domeniul atragerii fondurilor europene, dezvoltarea unor strategii de menținere și dezvoltare a activității în situații de colaps și criză economică, dar și de calificări și experiență în Managementul Afacerilor, Terapia de recuperare a copiilor cu TSA, Consilierea adulților în Dezvoltarea Personală, Formator de grupuri mici și mari de adulți, etc. Am certitudinea că voi reprezenta cu succes interesele membrilor regiunii din care fac parte.

NICHITA CRISTINA, membru fondator al Asociației pentu Copii Cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) „Surasul Albastru” Iași, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016, Ambasador al Campaniei „Dăruiește pentru a schimba un destin” organizat de Fundația Star of Hope (2011-2012) și părinte al unui copil cu TSA, lupt de mulți ani pentru respectarea drepturilor copiilor cu TSA. Sunt o susținătoare și promotoare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a integrării lor în societate. M-am implicat, în ultimii ani, în toate activitățile sociale, politice și legislative privitoare la conștientizarea acestui fenomen. Cred cu tărie că persoanele diagnosticate cu autism au nevoie de o abordare integrată, doarece nevoile lor sunt mereu diferite. Sunt unul dintre inițiatorii și promotorii proiectul «Parent Skills Training Program» care sper să se implementeze cât de curând în România. Sunt convinsă că împreună prin intermediul acestei Rețele RO TSA vom duce mai departe dorința atâtor părinți, profesioniști și persoane cu TSA, de îmbunătățire a serviciilor specializate integrate.

VIZITEU MIHAELA DANA, profesor pentru învățământul preșcolar, părinte al unui copil cu autism în vârstă de 14 ani, integrat în școala de masă, reprezint Asociația de Sprijinire a persoanelor cu Autism (ASPA), Suceava. Asociația ASPA a fost înființată în anul 2009 de regretatul Sorin Lazarovici. În cadrul asociației un număr de 20-25 de copiii au beneficiat de terapie comportamentală, adaptată prin programe speciale fiecărui copil. Părinții copiilor cu autism beneficiază de suport și îndrumare din partea unui psiholog. Am fost implicată în acțiuni de voluntariat pentru sprijinirea copiilor cu autism și a familiilor acestora. Am întocmit o lucrare de licență bazată pe cercetare având ca temă: „Percepția părinților asupra autismului influențează șansa de recuperare a copilului cu autism”. La nivelul învățământului preșcolar am desfășurat diferite activități pentru a informa colegii și părinții despre autism, am reușit să transformăm grădinița în care lucrez într-o unitate incluzivă. În unitatea noastră există în fiecare grupă unul sau doi copii cu C.E.S., majoritatea copii cu Autism.

Mai puternici pentru copiii cu autism!